PR Sud-Vest Oltenia: Ghidul privind stimularea cererii întreprinderilor pentru inovare, lansat în consultare publică
ADR Sud-Vest Oltenia, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Regional Sud-Vest Oltenia 2021-2027, a lansat ieri, 7 martie 2024, în consultare publică Ghidul solicitantului pentru Stimularea cererii întreprinderilor pentru inovare, Prioritatea 1: Competitivitate prin inovare și întreprinderi dinamice, Obiectivul specific 1.1: Dezvoltarea și creșterea capacităților de cercetare și inovare și adoptarea tehnologiilor avansate (FEDR) (i).
Solicitanți eligibili:
- microîntreprinderile;
- întreprinderi mici;
- întreprinderi mijlocii.
Alocarea financiară este de 25.550.000 euro.
Acțiuni principale sprijinite în cadrul apelului:
- Dezvoltarea infrastructurilor proprii de CDI ale IMM-urilor, sprijinirea activităților de inovare aferente domeniilor de specializare inteligentă;
- Activități de cercetare aplicată și inovare, inclusiv cercetare industrială, dezvoltare experimentală și studii de fezabilitate;
- Achiziţionarea de active necorporale, servicii de cercetare.
Valoarea minimă și maximă eligibilă/nerambursabilă a unui proiect:
- Valoarea minimă: 500.000 euro (inclusiv TVA).
- Valoarea maximă: 2.500.000 euro (inclusiv TVA).
Perioada de consultare publică este 07.03-29.03.2024 . Propunerile și observațiile se transmit la adresa de e-mail office@adroltenia.ro.
www.fonduri-structurale.ro are experiență în scrierea și implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene și de la stat, dobândită de-a lungul timpului în cadrul a numeroase proiecte de succes, coordonate atât din poziția de beneficiar, cât și din cea de consultant. Pentru mai multe detalii despre cum vă putem sprijini în depunerea unei cereri de finanțare în cadrul prezentului apel vă rugăm să ne scrieți la structuralcg@fonduri-structurale.ro.
Ana-Maria Apetrei,
www.fonduri-structurale.ro
Sursa: ADR SV Oltenia