PEO: Parametrizare cu defecte a apelului „Primul student din familie” în MySMIS. Solicitanții vor trebui să completeze două secțiuni într-un format separat
Dat fiind faptul că cererea de finanțare din cadrul apelului de proiecte „Primul student din familie” – Regiuni mai puțin dezvoltate nu permite inserarea informațiilor aferente secțiunilor „Resurse Umane” și „Metodologie de implementare proiect”, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, prin Autoritatea de Management pentru Programul Educație și Ocupare, anunță aplicanții că trebuie să completeze informațiile referitoare la secțiunea „Resurse umane” conform formatului prevăzut aici. După ce toate informațiile relevante au fost completate, documentul va fi încărcat în sistemul informatic MySMIS 2021 în format pdf, fiind asumat prin semnătură electronică.
În ceea ce privește informațiile care vizează secțiunea „Metodologie de implementare proiect”, acestea vor fi completate în secțiunea „Activități”, ca subactivitate a activității care vizează Managementul proiectului.
Sursa: MIPE