România a semnat declarația comună privind viitorul Politicii de Coeziune
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a anunțat că Președinția cehă a Grupului Vișegrad a organizat, în perioada 13-14 mai 2024, reuniunea miniștrilor responsabili pentru Politica de Coeziune din Polonia, Ungaria, Slovacia, Bulgaria, Croația, Estonia, Lituania, Letonia, România și Slovenia. La reuniune a participat și Comisarul European pentru Coeziune și Reforme, doamna Elisa Ferreira, precum și reprezentanți ai Băncii Europene de Investiții și ai Comitetului Regiunilor.
Reuniunea a avut ca obiectiv coagularea unei poziții comune a acestor state vizavi de diversele orientările generale privind Politica de Coeziune post-2027 și semnarea unei Declarații care să exprime viziunea acestor state membre cu privire la viitorul celei mai importante politici europene cu caracter investițional.
Conform comunicatului oficial, documentul a fost negociat anterior, la nivel tehnic, de reprezentanții celor 11 state și a fost semnat la nivel politic de către șefii delegațiilor participante la conferințe la nivel înalt care a avut loc în perioada 13-14 mai 2024 la Praga.
Declarația comună evidențiază rolul esențial al Politicii de Coeziune în promovarea dezvoltării durabile și competitivității în Uniunea Europeană și în impulsionarea schimbărilor structurale la nivel regional și propune liniile directoare în ceea ce privește menținerea rolului și scopului acestei politici la nivel european, precum și elementele definitorii în programarea și implementarea sa.
Din partea României, Declarația comună a fost semnată de către domnul Răzvan Popescu, subsecretar de stat în Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, care, cu acest prilej, a declarat că „într-o lume foarte tulbure și incertă, este nevoie de o Politică de Coeziune puternică și stabilă, capabilă să acționeze și să reacționeze la provocările actuale, descentralizată și adaptată la nevoile regiunilor, cu accent pe cele mai puțin dezvoltate.” De asemenea, demnitarul român a precizat că „este necesară o evoluție, nu o revoluție a acestei politici cheie”.
Intervențiile statelor membre au evidențiat nevoia de a menține principiile fundamentale ale Politicii de Coeziune, respectiv managementul partajat, guvernanța pe mai multe niveluri, parteneriatul și abordarea bazată pe teritoriu. Au fost reamintite concluziile rapoartelor recente (Grupul de Lucru la Nivel Înalt privind Viitorul Politicii de Coeziune, al 9-lea Raport privind coeziunea, Raportul lui Enrico Letta privind viitorul Pieței Unice) și a fost recunoscut impactul pozitiv al Politicii de Coeziune în toate regiunile statelor membre. De asemenea, s-a subliniat necesitatea unei alocări financiare adecvate pentru Politica de Coeziune astfel încât să poată fi adresate nevoile specifice ale tuturor statelor membre și regiunilor.
Sursa: MIPE