PNRR: Lista finală a proiectelor declarate eligibile/ neeligibile în urma reevaluării pentru liceele agricole

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a publicat ieri, 10 iunie 2024, lista finală a proiectelor declarate eligibile/ neeligibile în urma reevaluării eligibilității solicitantului și a proiectului (Etapa I) aferentă apelului PNRR „Îmbunătățirea infrastructurii liceelor cu profil agricol”.

Lista finală include proiectele declarate eligibile și neeligibile în urma reevaluării eligibilității solicitantului și a proiectului (Etapa I), ca urmare a finalizării procesului de analiză a contestațiilor la etapa I de evaluare și a reverificării tuturor cererilor de finanțare depuse în cadrul apelului PNRR dedicat liceelor agricole, pentru criteriile unde se solicită depunerea rapoartelor privind expertiza tehnică a clădirii la acțiuni seismice, privind auditul energetic, precum și dovada dreptului de proprietate sau administrare a terenului/ clădirii.

Descarcă documentul

Sursa: AFIR